Dindina

Viaţă de câine… de lux

Populaţia japoneză este în scădere vertiginoasă, dar scăderea numărului de copii este rapid înlocuită cu animalele de companie.

În special, câini şi, cele mai recente cifre sugerează faptul că în Japonia la acest moment sunt mai mult de 15 milioane de astfel de creaturi.

Într-o încercare disperată a Guvernului Japoniei de a revigora rata natalităţii, declarată la pământ, acesta doreşte dar şi oferă în continuare ajutor financiar tinerilor.

În ciuda acestor măsuri, mulţi oameni par a lua decizii foarte întortocheate, şi anume de a prefera animalele de companie în defavoarea descendenţilor, câinii în miniatură consideraţi ca fiind cei mai de doriţi.

Un studiu elaborat de către Tokyo Times indică o creştere spectaculoasă a numărului animalelor de companie, în special în suburbii. Aproximativ 94.73 la sută sunt fie Chihuahua, fie Teckeli în miniatură, iar 98.63 la sută fiind posesoarele  a unor haine la modă. O tendinţă care, nu a scapat de atenţia designerilor, cu tot felul de branduri care apar.

Însă astfel de seturi sofisticate nu sunt deloc ieftine, uneori exagerate chiar fiind preţurile, întrecând chiar hainele pentru copii, fiind nevoiţi să plătească pentru aceste accesoriu la modă circa de 12.000 yeni (105 dolari).

Dar, având o mulţime de festivaluri vara, la care japonezii îşi iau şi”copilaşii”, ceva mai tradiţională este adesea căutat, cum ar fi această yukata corespunzătoare sezonului.

La început mi s-a creat impresia că sunt nişte hăinuţe pentru copii, mai ales când le vezi pe cuier. Ia ziceţi că nu am dreptate? Dar… opa, iluzie optică

Sunt costumaşe de tot felul: de gală, kimono tradiţional, uniforme, pentru vreme călduroasă sau rece, este aproape orice.

Ba mai mult, pentru a consolida şi mai mult sentimentul de familie, mesele pot fi acum luate împreună de asemenea, fiind oferită o gamă întreagă de deliciuri pentru odoraşi.

 

Dacă însă vrei să-l alinţi, de ce să nu-i iei şi o prăjiturică, că deh, e şi el om fiinţă.

Şi la final, am o găselniţă: căutând pe google ceva ce ne-ar caracteriza (pentru că la noi nu prea am văzut câini sau căţele tare chitiţi sau modniţe), am dat de asta. Frumos, original. Ca o adevărată absolventă. Doar că mă întreb: oare ce-o fi absolvit?

Chirtoacă şi pizdeţul

Chirtoacă iar ne-a bucurat cu o surpriză. Ei cum fără asta? El poate. La surprize se pricepe. Şi încă cuuuum .

Nu prea privesc TV, nici radio nu ascult des. Aflu toate ştirile pe net (majoritatea, cu siguranţă). Şi, nu ştiu cum într-o bună zi, dau peste ştirea asta unde se spune aşa frumuşel că traficul pe strada Ion Creangă din capitală va fi suspendat. Ei, nimic straşnic, gândesc eu naivă. L-or închide pe 2-3 zile şi gata. Dar, când să deschid ştirea: minunăţie, nu alta. Fix 50 de zile. Zic oho, e bună treaba. Am dat share, am spus cui mai credeam că-i va fi interesantă ştirea, şi gata.

A venit şi ziua cu pricina, adică 10 mai (adică ieri). Dimineaţa. Strada Ion Creangă tot ok. Îmi zic ooo, i-a dat doamne-doamne minte lui Chirtoacă, a amânat un pic lucrările. Dar de unde? Nici vorbă, pentru că seara, întorcându-mă de la serviciu, deja transportul era deviat. Pasagerii se întrebau ce se întâmplă, de ce s-a deviat de la traseu. Nimeni nu ştia (din pasageri), explicaţii nu s-au dat nici de doamna conductoare nici de domnul şofer. Ei nu dau explicaţii. Unul duce oamenii (uneori de parcă ar duce lemne) şi altul strânge banii. În ce condiţii, pe nimeni nu interesează.

Şi azi dimineaţă, fiind la staţie, am căutat cu privirea anunţurile unde s-ar spune: Oameni buni boilor , nu aşteptaţi, 21 nu mai vine, iar dacă aveţi drum pe la Universitatea Creangă, tot nu aşteptaţi, nici nu urcaţi în alt trolebuz, sunt deviate. Nimic, nicăieri. Linişte ca-n codru. pizdeţ

Apoi a venit o ştire aici. Şi cred că vor mai fi şi alte ştiri pe tema asta. Dar e prea târziu. Pentru că mulţi au pierdut nervi, timp. Iar timpul costă bani. Iar nervii e sănătate.

Dar pe drăguţul nostru de primar asta nu-l interesează. Nu-l interesează că la Buiucani locuiesc o parte bună din chişinăueni, iar o parte bună-bună sunt studenţi. Nu-l interesează că oamenii întârzie. Au pus un anunţ aici şi s-au şters cu asta pe mâini. Şi ne-a mai arătat şi un deget.  Neghiobilor ce sunteţi voi, lucrători ai primăriei ce vă ocupaţi cu comunicarea! Lumea trebuie informată. Ori voi asta nu ştiţi? Există TV, radio, puteaţi să printaţi nişte anunţuri să lipiţi la staţii. Ori puteaţi răbda până la 31 mai, când elevii şi studenţii sunt mai puţini? Acel apeduct nu răbda încă 2o de zile dacă a răbdat atâta?

Foarte multă lume a fost, este şi va fi supărată pe Chirtoacă. Şi această foarte multă lume creşte pe zi ce trece. Pentru că pe el nu-l interesează lumea. Iar la următoarele alegeri, fii sigur că nici pe lume nu o va interesa de tine. Bilele negre se adună. Păzea! Şi cum în poza de mai sus ne daţi la revedere, aşa vă vom da noi, locuitorii capitalei europene.

P.S. cuvintele necenzurate rog să-mi fie iertate. sunt om şi eu

Vest vs. Est

Aceste imagini au fost realizate de Liu Young, un chinez care şi-a făcut studiile în Germania. Fiind printre străini mai mulţi ani, a încercat să arate diferenţele dintre Vest şi Est într-un mod foarte simplist.

Culoarea albastră – Vest, cea roşie – Est.

Enjoy

                 Opinia

Modul de viaţă

Punctualitate

Contacte

Furia

Coada de aşteptare

Duminica pe stradă

Party

La restaurant

Călătoriile

Tratarea problemelor

Cele trei mese/zi

Transportul

Vârstnicii în viaţa de zi cu zi

Dispoziţia şi vremea

Şeful

Un post scris din şi plin de #invidie despre offline-ul cu Plahotniuc

Eugen a reuşit şi a obţinut un offline cu marele, multpreadoritul, multpreaputernicul şi #blablabla Vlad Plahotniuc. Bravo lui (lui Eugen). Nu ştiu prin ce metode, nici nu prea cred că ar trebui să mă intereseze. Au fost aleşi cei mai Feţi-frumoşi şi Ilene Cosânzene ale blogging-ului moldav. Ales tot de Eugen. Mari polemici a mai stârnit această selecţie. Mulţi au vrut să meargă. Mulţi au regretat că nu au blog. Mulţi, deşi puţin au a spune, se consideră mari bloggeri.

Precizez: eu nu-s blogger. Doar am o pagină în lumea virtuală unde mă plâng, mă laud, fac share, spun idei, şi scriu multe multe breduri. Şi nici la offline nu am fost.

Ei bun. A avut loc offline-ul. S-au spus multe, s-au făcut poze.

Ei şi? S-au scris posturi, relatări, povestiri, unele mai interesante, altele mai puţin, ceea ce e şi normal. Că doar asta fac bloggerii. Ori nu am dreptate?

Dar… aici au început polemicile. Încă mai multe zoi să se fi turnat în capul lui Eugen nu am văzut. Mai multe prostii nu s-au spus niciodată de spuma şi elita societăţii de pe facebook. Ba chiar unii şi-au irosit timpul să facă poze în photoshJop, pentru a ironiza şi spurca viaţa altora. La început nu am atras atenţia. Pentru că nu era despre mine. Dar, când deja s-a făcut atac direct la o persoană foarte dragă mie, răbdarea mi-a crăpat (vorba lui Urschi). Cât se poate măi, dragi concetăţeni? Dragi moldoveni. Stoooooooooop! Ajunge atâta invidie, ciudă, pică, pizmă, pornire, ranchiună. Atâta tam-tam nu s-a făcut nici când după mai bine de 2 ani de impotenţă politică, s-a ales preşedintele. Atâţia duşmani, atâta răutate, atâta ură, atâta…noroi. Mi-e silă deja.

De ce se întâmplă toate astea? Pentru că pe noi asta ne caracterizează. Suntem o ţară plină de răutate. Ne place să ne separăm în tabere. Să aruncăm cu noroi în cealaltă tabără, chiar dacă mai ieri eram prieteni, ori chiar dacă acolo e fratele/sora. Nu ne pasă de restul. Şi din această cauză nu avem şanse ca naţiunie. Naţiune care fierbe. Care în loc să pună mâna să scrie şi să fie ei următorii invitaţi la offline, mai bine strigă ”păduchiosul, păduchiosul” (este un banc pe această temă, puteţi să-l căutaţi pe google).

Eu o să vă spun drept concluzie alt banc, care deşi e vechi, e mereu actual. Şi mereu va fi. Pentru că noi asta avem în sânge. INVIDIA

Ivan Turbincă, în inspecţie. Trece pe lângă un cazan: doi draci ţineau capacul, doi aruncau lemne pe foc.
- Ce-i asta?
- Stai să vezi, d-nul Ivan, că aici ard evrei. Ţinem capacul, că dacă apucă unul să scoată capul afară, îi pierdem prin Iad şi o săptămână nu-i mai vedem!…
Alt cazan: doi draci aruncau lemne pe foc, nimeni nu ţinea capacul…
- Da’ aici?
- Aicea ard moldovenii şi nu-i bai, că dacă reuşeşte vrunu’ să scoată capu’, au ăilalţi grijă să-l tragă înapoi…

P.S. Acest post nu este pentru trafic. Este pentru că nu mai pot să tac

Un hot-dog japonez, fetelor?!

Сât am stat în Japonia, am observat pasiunea japonezilor (în special a generaţiei tinere) pentru sex. Sau mai bine zis, ne-ruşinea lor de a vorbi, glumi, face sex. Admit că le place şi e ceva firesc. Fără tabu şi alte prostii urss-siste. A scris Alex interesant despre Kanamara Matsuri, în traducere Marele Lord al Penisului de Fier. Eu vă propun alte curiozităţi care, la noi cred că ar crea, cel puţin nedumerire. Acolo aceste lucruri sunt privite ca ceva normal. Şi bravo lor

Poftă mare!